1, 2, 3...10 - Maratonul Pietrei Craiului

     Nu, nu poți lipsi de la acest eveniment dacă îți place muntele și alergarea montană. Trebuie să fii acolo, să te bucuri de fiecare minut din momentul în care ajungi în Zărnești și îți ridici kitul de participare până la plecare, când promiți prietenilor, proprietarului de pensiune și nu în ultimul rând - ție, că te vei întoarce și la anul.

     Astfel de sentimente am întâlnit în weekendul de 10 al Maratonului Pietrei Craiului, o alergare montană lungă de vreo 41 de km în circuit cu startul și finishul din Zărnești.

      Ajuns de vineri după-amiază, nerăbdători oprim în centrul Zărneștiului pentru a lua kitul de concurs. Nu avem prea mult noroc, organizatorii alături de voluntari stabilind ultimele detalii și vom reveni către seară. Ne cazăm la pensiunea 2 Crai (condiții de cazare foarte bune, proprietari prietenoși) situată către Gura Râului. Dimineață mă trezesc devreme și îmi fac „tabieturile” (cu toții le avem), iar la 8.30 sunt la start alături de trupa gălățeană ce se mărește an de an.

Vali, Dana, Marian și...eu (Foto: Olimpia Șerban)

    Mă încălzesc ușor, întâlnindu-mă cu Octavian și Viorica Cristea, prezenți activ de fiecare dată la MPC, cu care îmi face mereu plăcere să stau la taclale.

Foto: Viorica Cristea

     Trec repede de zona de verificare a echipamentului și intru în zona de start, ce se tot amână până în jurul orei 9.30, moment în care toți o zbughesc ca nebunii pe străzile Zărneștiului. Nu vreau sa pierd vremea, dar nici să-mi pierd resursele prea repede, doar vezica-mi este cât pepenele și trebuie să intru la pit-stop. Recuperez ulterior, trec de Fântâna lui Botorog, încercând să evit aglomerația pe urcarea către Măgura. 

Foto:Oana Grigore

     Urcarea pe poteca îngustă este frumoasă, dar nu-mi place șirul indian și nici nu prea poți alerga pe acest tronson. Mă revăd cu Costel Lucuțar și Claudia Gican, dornici de un timp bun și îmi văd de alergarea mea. De fiecare dată, uit de urcarea pe Padina Priporului care îmi taie elanul. Azi e foarte grea și mă duce cu gândul că recuperarea după ultramaratonul din Ciucaș de acum trei saptămâni încă nu este completă. Caut scuze prea devreme și nu e bine!

Pe ulița Măgurii (Foto: Octavian Ivanov)

      Cum ce urci mai trebuie să și cobori, urmează partea frumoasă către Șaua Joaca și poiana Vlădușca, al doilea punct de alimentare de pe traseu, primul fiind surpriza din satul Măgura. Am 1 oră și 25 de minute de la start, timp bun pentru ce urmează. Mă reîntâlnesc cu Claudia, care parcă zboară către Poiana din Grind deschizându-și brațele pe porțiunea de coborâre.

     Pe urcarea spre șaua Funduri, desfac bețele de pe rucsac, mă salut bucuros cu Nucu, carpatist de-al meu (www.carpati.org), cu care nu mă mai văzusem de ceva vreme și dau din mâini dar și din picioare. Tot aici, unde-i muntele e și omul, o echipă inimoasă de elevi ne încurajează cu multă gălăgie.

Foto: Corina Fodor

      Ajung în șaua Funduri după 2 ore și 20 de minute de la start. Mi se notează numărul pe liste, apuc să pun bețele pe rucsac și dau către valea Urzicii. Doi tipi cu crampe blochează coborârea, însă în scurt timp se dau deoparte și putem să ne mișcăm. Zona fiind asigurată, se merge cu atenție fără depășiri, de-abia aproape de fundul văii se poate da drumul la picioare. Este cea mai frumoasă porțiune a maratonului, ce prezintă un profil plăcut de coborâri și urcușuri pe la Ceardacul Stanciului, Marele Grohotiș și pe langă Umerii Pietrei Craiului.

Foto: George Soare

    Trec în fugă de Șpirlea și cobor către Plaiul Foii. Chinuitor mai este acest forestier, dar nu mă opresc ajungând la punctul de alimentare la 3 ore și 45 de minute. 

Foto: Aliz Barbura

     Aici umplu bidoanele cu apă, mănânc o ciorbă bună, ușor sărată și înghit un activator. Scot iar bețele de pe rucsac și mă pregătesc pentru Diana, ultima urcare a maratonului de pe valea Urșilor. Merg mult mai bine comparativ cu anul trecut ajutându-mă mult și de brațe. Sunetul de bucium și scandările venite din pădure ale tinerilor atrag și îmi plac. Niște nebuni-frumoși! Ceva mai sus un alt alergător este doborât de crampe și de deshidratare, dar este pe mâinile bune ale Salvamontului. Pe ultima urcare, doi tipi vorbăreți stau în fund și deapănă amintiri, alegând să se bucure de alergare puțin altfel printr-o pauză.

Săritură la Diana (Foto:Mihaela Dinoiu)

   De la Diana, dau la vale, îmi place coborârea aceasta ce necesită atenție sporită din cauza rădăcinilor jilave ce alunecă. La câteva minute, observ un tip așezat în potecă din cauza crampelor. Îl întreb dacă are nevoie de ajutor, răspunde că nu și îi ofer în schimb o fiolă de magneziu ce o mai aveam în buzunar. Ieșirea din pădure se face la Colțul Chiliilor, urmează ultimul punct alimentar și de aici alergare pe curbă de nivel, unde totuși sunt depășit de trei participanți. Când intru pe asfaltul Zărneștiului, simt plumbul în picioare dar nu mai durează mult până la final.

     Trec linia de sosire după 5 ore și 35 de minute, un timp peste așteptările mele, dar muncit din greu. Pentru statistică, notez din clasamentul afișat: la open masculin locul 92 (din 589 de participanți înscriși), iar la categoria 30-39 masculin locul 51 (din 299 de participanți). E bine!

Salut de final (Foto: Cristian Constantinescu)

     Întotdeauna mi-au plăcut momentele de după sosire, când felicitările, schimbul de păreri și sfaturile sunt binevenite. Nu scap să o felicit pe Claudia (locul 2 la fete - super-tare!) - de la care am primit primele sfaturi despre alergarea montană și mai am multe de învățat! Seara, urmează un alt maraton plăcut, cel al prezentării CarpathianMan și al decernării premiilor MPC. În ciuda faptului că lumea s-a cam întins la vorbă în fața microfonului, a fost o seară reușită, grație unor organizatori harnici și inimoși. Mulțumim, MPC!

Zâmbete gălățene după miezul nopții: Laurențiu, Flori, Cătălin, Dana, Iuliana, Vali, Olimpia, Marian și Emil.

Momentul Pietrei Craiului

     Îmi era dor de o astfel de tură, presărată cu multe surprize plăcute, dar și una mai puțin fericită. Am plecat vineri după ora 4 după-amiază din Galați în echipă de 10: Daniela+Edy, Doina+Dan, Emilia+Nelson, Cătălina+Cătălin, Alex și George.

    Drumul surprinzător de lejer pe valea Prahovei, doar că la intrarea în orașul Zărnești mașina lui Edy se oprește brusc și nu mai poate fi pornită, la prima vedere fiind vorba de alimentarea bateriei, până la urmă fiind ruperea curelei de distribuție (probleme mari, costuri de reparație și mai mari). Cu puțin noroc, pe la ora 10 seara găsim un mecanic la al cărui atelier ducem mașina. George sună un prieten (Adi), care are bunăvoința să ne ducă până la Plaiul Foii, unde ajungem pe la ora 23.00, pe o vreme ploioasă.

     Este târziu, decidem să nu mai urcăm către refugiul Șpirlea, punem corturile în poiana din preajma cabanei și ne punem la somn.

     Ne trezim devreme, plătim taxa de intrare în parc la automat (5 lei/7 zile în Crai/persoană) strângem corturile și pornim pe traseu. 

     Înaine de urcușul către Șpirlea, umplem bidoanele cu apă (vreo 3 l de fiecare). Urmăm marcajul bandă roșie și ne încadrăm către Zaplaz către Lanțuri. Timp de vreo aproape 4 ore, un mix de sentimente plăcute pe această porțiune de traseu, considerat unul dintre cele mai dificile trasee marcate și omologate de la noi din țară.

     În șaua Grind, ne liniștim foamea, lăsăm bagajele în grija Doinei și urcăm până la vârful La Om.

     Facem cale întoarsă și luăm la pas Creasta Sudică (marcaj: punct roșu), pe alocuri crenelată, cu porțiuni de custură, cățărări și descățărări făcute cu atenție, cu pajiști pline de garofițe, flori de colț și sângele-voinicului. Fetele s-au descurcat foarte bine pe această porțiune, Emilia cu un plus la impresie artistică.

     Aproape de șaua Funduri, a început ploaia torențială ce ne-a însoțit până la refugiul Funduri, unde aveam să dormim la noapte. Aici, erau deja 2 persoane din Ploiești și cu noi 8, refugiul s-a umplut. Nelson și Emilia au dormit la cort, amplasat in fața refugiului în potecă. Am mâncat și ne-am băgat la somn, moment în care au mai sosit încă 5 persoane. Ne-am înghesuit și am adunat 15 persoane într-un refugiu mare/mic cât debaraua. Mai greu a fost dimineața la trezire când „piesele de lego” ieșeau greu din cutie.

     Facem bagajele, mâncăm, urcăm repede în șaua Funduri de unde luăm la pas marcajul triunghi albastru pe valea Urzicii. O singură porțiune de traseu a fost mai dificilă, unde din cauza ploii stânca era umedă și aluneca și a fost nevoie de asigurare cu o cordelină.

     Oprim la Cerdacul Stanciului și la Peștera Stanciului, trecem de impresionantul și Marele Grohotiș, admirăm Colțul Carugelor (info: cărugea înseamnă garofiță) și pe lângă Umerii Pietrei Craiului ieșim la refugiul Șpirlea.

     Cu gândul la maxi-taxi, grăbim pasul până la Plaiul Foii, de unde Dan ne repede până la autogara din Brașov. Noi plecăm înspre Galați, iar Dan face cale-întorsă către Plaiul Foii pentru a aduna și restul găștii.

     Am trăit un weekend frumos, plin de inedit, piatră și prietenie. Mulțumesc colegilor de tură pentru: atlasul florilor Emiliei, poveștile lui Nelson și Dan, inspirația lui Edi pentru tură, starea de spirit a lui Alex și George, curajul fetelor Cătălina, Daniela și Doina de a se bucura din plin de frumusețea traseelor!