Se afișează postările cu eticheta Galați. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Galați. Afișați toate postările

14.05.2023

Ultramaraton Galați 50k

Data: 1 aprilie 2023

Caracteristici: 52 km, + 200 m diferență de nivel
Număr de concurs: 400
Timp final: 3 ore, 58 minute, 58 secunde
Clasare: locul 1 în clasamentul general

      Am ales ca prima alergare din acest an să fie aproape de casă, în pădurea Gârboavele de lângă Galați, unde alerg periodic în perioada toamnă-iarnă. Ultramaraton Galați este un eveniment caritabil pentru copiii cu autism, axându-se mai mult pe cursa de 24 de ore. 
     Fiind înscris la cursa de 50 de km, planul a fost destul de simplu: să alerg de 16 ori bucla aleasă de organizatori, într-un timp de 4 ore, nefiind interesat de locul ocupat, încercând să păstrez un ritm constant. Traseul de 3.2 km străbate pădurea pe o lungime de aproape 1.5 km, diferența fiind aleragată pe aleile asfaltate. Am alergat pe poziția a III-a primii 20 km, câștigând o poziție la fiecare 10 km, astfel că pe finalul cursei am încercat să cresc ușor ritmul și să conserv poziția ocupată.
      În acest an mi-am propus să mai alerg la Ecorun Moeciu de Sus, Carpathia Trails, Făgăraș Rocks, 2x2 Race, Maratonul Pietrei Craiului și Azuga Trail Race.






16.05.2021

Ultramaraton Galați 6h

Data: 8 Mai 2021

Caracteristici: cât alergi pe o buclă de 3.2 km într-un timp de 6 ore;
Număr de concurs: 291;
Kilometri alergați: 69.6;
Clasament: locul 2 la general.

     Pe o vreme potrivită de alergat, am participat la o cursă inedită de anduranță, pe o buclă mixtă de pământ, asfalt și piatră cubică de 3.2 km din pădurea Gârboavele, având impresia unui carusel pentru rozătoare. Startul s-a dat sâmbătă dimineață la ora 10.00 pentru toate probele: 3 ore, 6 ore, 12 ore și 24 de ore. În momentul înscrierii m-am gândit că pot reuși să alerg 65 de km, principalul țel fiind acela de a alerga constant pe durata celor 6 ore. Startul a fost destul de tare, luând decizia de a încetini ritmul după primii kilometri, dar cu ochii pe ceas pentru o mai bună contorizare a kilometrilor alergați. În lipsa presiunii unui finiș, nu știu cum a trecut timpul, simțind cursa ca pe alergare plăcută. În concluzie, rezultatul și starea de bine din timpul cursei m-au făcut să încerc să alerg în curând o cursă de 12 ore. 






24.06.2019

Semimaraton Galați

Data: 2 iunie 2019
Caracteristici: 20.4 km, +180 m diferență de nivel
Număr de concurs: 74
Timp final: 1 oră, 22 minute, 8 secunde

Clasare:
- locul 1 la categoria M 30-39 ani.
- locul 4 în clasamentul open masculin.

     Semimaraton Galați a reprezentat prima mea cursă oficială de alergare pe asfalt, alergând până acum doar pe coclauri, dealuri, munți și văi. Tranziția de la alergarea de trail la cea de asfalt este mult mai ușoară, comparativ cu cea de la asfalt la trail. Profilul cursei este destul de virajat cu multe întoarceri și câteva curbe, însă liniile drepte fiind destul de lungi, în urcare pe faleza superioară a Dunării. Am încercat și am reușit un timp bun, având o medie de 4.02 minute/km, apreciind inspirația organizatorilor de a da startul la ora 8.00 (inițial, fiind 7.30). Vremea fost bună de alergat, briza Dunării răcorind bine, atmosfera creată de organizatorii cursei de la Elice fiind animată, plăcută și amicală.






21.01.2018

Run your city - Galați

   Fiecare oraș are locuri fabuloase sau inedite în care poți ieși la alergare, tocmai de aceea scriu despre locul cel mai drag mie din tot orașul în care locuiesc - faleza Dunării. 
  Faleza Dunării reprezintă principalul punct turistic al Galațiului, având o lungime de aproape 4 km și 50 m înălțime, fiind structurată pe două benzi: faleza inferioară și faleza superioară. Faleza inferioară este o zonă destinată plimbărilor, pasionaților de bicicletă și role, precum și a alergătorilor. Urmărind traseul falezei vom descoperi expoziția permanentă de sculptură în metal. 
   Punctul de start al alergării poate fi punctul de trecere bac către Tulcea sau Palatul Navigației. Legătura între faleze este asigurară de câteva scări late, numai bune pentru antrenamentul pe scări, prin care creștem puterea picioarelor. Există și un minus, înclinarea asfaltului ce poate crea afecțiuni alergătorilor care folosesc mereu același sens. Pe faleză există și o potecă de pământ, pe care alerg uneori pentru a nu simți presiunea asupra articulațiilor. Fie că alergi la ora 5 dimineața, la orele amiezii sau seara, faleza inferioară rămâne la fel de atractivă. 


Poteca


Tinerețe și bătrânețe



Dunărea

Iarna pe faleză


Cu gașca de alergare