Se afișează postările cu eticheta Toaca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Toaca. Afișați toate postările

30.01.2021

Weekend hibernal la Dochia

     O vorbă adevarată din popor spune să ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să se întâmple, astfel că în sensul pozitiv al cuvintelor, tocmai atunci când ne doream o ieșire de weekend pe munte, am nimerit într-o tură organizată de Mirela, mai nou locomotiva mișcării mecanturiste din Galați. Tura a avut loc în februarie anul trecut, când încă nu bănuiam ce pandemie ne paște, ținându-ne închiși în case.
     Dacă majoritatea participanților au plecat de vineri dimineață, împreună cu Cătălina și Alex am plecat la ora 16.00 din Galați, ajungând în parcarea de la Izvorul Muntelui în jurul orei 21.30. Cunoscând destul de bine traseul de pe Lutu Roșu și Piatra cu Apă, am îndrăznit să urcăm în noapte către cabana Dochia, unde aveam să ajungem în jurul orei 1. Traseul  are o lungime de doar 6,5 km însă am făcut multe pauze, pe rucsaci agâțând câteva luminițe și clopoței pentru a ne face simțită preventiv prezența pe traseu. Dacă la început am înaintat destul de greu din pricina gheții de pe traseu, cu cât luam în altitudine, grosimea stratului de omăt creștea, fulgii de nea dansând haios la lumina frontalelor. 


     Ajunși la cabană, am intrat tiptil în camera cu 16 paturi, unde corul Madrigal de sforăituri era la datorie, noi găsind paturi libere lângă cei mai vocali. Mare noroc am avut cu dopurile de urechi, nelipsite din borseta de drumeție, spre surprinderea colegilor de cameră care se mirau dimineață cum am putut adormi.
    Treziți devreme, am servit micul dejun la cabană, apoi rând pe rând ne-am adunat pentru urcarea pe vârful Toaca, apoi la Panaghia. Ulterior, am făcut stînga împrejur, întorcându-ne în șaua Lespezi, de unde ne-am îndreptat către schit, Piatra Lăcrămată și Jgheabul lui Vodă.
     Conform legendei, Dragoș-Vodă hăituind un zimbru rănit de o săgeată, a urcat pe jgheabul cu pricina pentru a-l prinde, zimbrul sleit de puteri fiind răpus în colții stâncoși de sub Piatra Lată, locul fiind denumit Cununa Zimbrului.

Toaca și scara (Foto: Viorel Ion)

Gașca mecanturistă



Piatra Lăcrămată - bloc de gresie și conglomerat , 
modelat de vânturi și ploi (Foto: Viorel Ion)

Capre negre pe Ocolașu Mare


Gardul Stănilelor, cu numeroase stane de piatră, despărțite de jgheaburi

Cabana Dochia

     Duminică dis-de-dimineață, la o temperatură de -10 grade, am ieșit pe terasa cabanei pentru a surprinde răsăritul soarelui din marea întinsă de nori pufoși. 
      Am coborât de la cabană pe Jgheabul cu Hotar, strecurându-ne la început prin jnepeni și afinișuri de nu te mai vezi, apoi o coborâre abruptă pe sub pereți și polițe de piatră, cu un mic popas de regrupare la stînca Dochiei, fiica lui Decebal, care a fost transformată în stâncă de Zamolxes pentru a o scapă de împăratul Traian, cuceritorul Daciei.
       Am avut parte de un weekend plin de zăpadă, discuții amicale si drumeție pe cărările Ceahlăului. Mai vrem...








25.07.2018

Bate Toaca 2018

     Am ales din nou din calendarul bogat al alergărilor din 2018 competiția  Bate Toaca, o alergare montană organizată foarte bine în munții Ceahlău la sfârșitul lunii iunie. Traseul are o lungime de 38 de km, cu o diferență de nivel de aproape 3000 m, cu trei urcări zdravene la cascada Duruitoarea, Clăile lui Miron și Jgheabul cu Hotar. Iar dacă alergi și la Marathon7500/8500, Bate Toaca reprezintă o cursă foarte bună de verificare.
     Cu lecțiile făcute de acasă și cu antrenamentele reușite în ultima perioadă, am ajuns vineri seara la Durău, locul de start al cursei. Prognoza meteo anunța ploaie pentru acest weekend, totodată un cod portocaliu de inundații pentru județul Neamț. Peste noapte a plouat mult, dimineața aveai șanse mai mari să scapi neudat la duș decât afară. După verificarea echipamentului de către organizatori, startul cursei s-a dat pe o ploaie torențială și o temperatură mai scăzută, fiind deja uzi la picioare, ceea ce a generat un start în forță.





     În prealabil, fusesem anunțați de scurtarea traseului, prin eliminarea coborârii pe Lutu Roșu și urcarea pe Jgheab, având acum doar 28 de km de alergat. Cu gândul de a sta cât mai puțin în ploaie, am recalculat timpii intermediari planificați, setându-mă pe un regim „safety run”.
    Pentru condițiile existente de noroi și ploaie, am urcat destul de repede la cabana Fântânele (cam în 30 de minute), însă de aici către cascada Duruitoarea, apa acoperea mare parte a potecii, creând nesiguranță în momentul când aruncat picioarele la vale. Micile țuțuroaie de apă situate dincolo de cascadă deveniseră ditamai puhoiul de ape, însă ritmul de deplasare era unul bun.



     Cu gândul la cei 18 km rămași, am ajuns la Piatra Lăcrămată la o oră și 37 de minute de la start. Am desfăcut un baton energizant și am dat la vale prin ceață (aici, ploaia s-a mai oprit) către șaua La Pălărie, și de aici, mai departe pe drumul forestier către Poiana Stănile. Mi-a plăcut această porțiune, pentru că am alergat singur, doar eu și gândurile/planurile mele. Ajuns în checkpoint, am luat repede niște napolitane, un gel și un pahar de cola. Strategia părea una simplă: urcare la Dochia, urmată de coborârea spre Durău, cât mă țin picioarele. 

     Am intrat în pădure, unde alergarea devenise anevoioasă din cauza stratului gros de glod. Terapia cu noroi a continuat către Poiana Maicilor, urcând către Clăile lui Miron. Numărându-mi pașii în urcare, sunt uimit de ritmul alert de coborâre ale lui Silviu Bălan și Bogdan Damian (câștigătorii cursei din acest an), care mă anunță în viteză de modificarea traseului, fiind nevoit să întorc la primul checkpoint de pe platoul de sub Ocolașul Mic. Continuând urcarea, funcție de alergătorii ce veneau din față, am putut să evaluez poziția din clasament (eram pe locul 9). La checkpoint aveam să aflu că ne vom întoarce pe același traseu pe care am venit, vom urca la Dochia, apoi ultima coborâre către Durău, pe sub Panaghia și pe la cabana Fântânele.
     La coborâre am alergat destul de bine, însă drumul forestier pe cât e de frumos la coborâre, la urcare devine enervant. Mi-am schimbat foița de alergare cu o jachetă de hiking, ce am cărat-o în rucsac (am fost inspirat!), pe urcarea anevoioasă către Dochia fiind depășit de o fată, Crina Buzgan și de încă un tip care înainta bine cu ajutorul bețelor. Din cauza ploii, voluntarii de pe traseu nu mai puteau nota numerele alergătorilor.

Foto: Dragoș Fânaru

      Ajuns din nou pe platoul Dochiei unde negura limita vizibilitatea, potecile erau inundate, neputând urmări prea bine poteca, am ieșit undeva prin spatele cabanei la checkpoint. De la Dochia, poteca devine destul de clară către stația meteo. Am alergat singur această porțiune de traseu, precaut fiind totuși pe coborârile alunecoase.



     După Fântânele, în zona balustradelor, am fost depășit de încă un alergător - Cristi Man, intrând pe ultima bucată a traseului către camping Leon, linia de finiș a maratonului. În tabără am regăsit o atmoferă frumoasă creată de către voluntari alături de organizatori, mulți dintre ei probabil au tras o răceală zdravănă după statul prelungit în ploaie. Peste ani ne vom aminti cu plăcere de această ediție unică din 2018.
     La final, sunt anunțat de organizatori de poziția a 11-a în clasamentul general masculin și locul 2 la categoria 30-39 de ani, un nou motiv de bucurie, urcând pe podiumul categoriei cu timpul de 5 ore și 10 minute. 



       Nu apuc să stau prea mult la taclale, mă ia frigul și decid să merg la pensiune, unde am stat minute bune sub dușul fierbinte. Spre seară, am revenit la decernarea premiilor, apoi ne-am dat la povești despre cursă, drumeții montane, planuri de concedii și alte planuri de alergare. Voi reveni și în 2019!


Alături de Cristi Man și Sergiu Bersan


Gălățenii au bătut Toaca: Vali, Marian, Flori și Cătălina


     După cursă, m-am odihnit și recuperat destul de bine, reluându-mi alergările pentru cea mai mare provocare din acest an: Marathon 8500.

12.01.2015

„Pitoaca” în ianuarie

     În weekendul 10-11 ianuarie 2015, împreună cu Sorin, Ștefan și domnul Stoica am revăzut după cinci ani Ceahlăul.
       Plecați cu noapte-n cap din Galați, la ora 10.00 plecăm de la cabana Izvorul Muntelui pe traseu către Lutu Roșu, Polița cu Crini și cabana Dochia.
        Ne cazăm într-o cameră cu 4 paturi (condițiile de cazare sunt bune, cabana fiind într-o etapă de renovare semnificativă), mâncăm o ciorbă caldă și o friptură, după care ne îmbrăcăm bine, luăm rachetele de zăpadă și ne plimbăm pe platoul către „Piatra lăcrimată” și Jgheabul lui Vodă. Din păcate, vizibilitatea este redusă, doar urmele noastre putându-se identifica. Vântul bate cu putere, după informațiile găsite pe internet având o viteză de peste 80 de km/h, iar temperatura resimțită de către organism ajungând la -70 de grade Celsius.    Este adevărat că această temperatură este declarată subiectivă și arbitrară, după anumite formule încă nedescoperite de mine.
       Seara intrăm în cameră, stând la povești până la miezul nopții când adormim într-un final, cu vântul șuierând pe la fereastră.

         A doua zi de dimineață. coborâm în sala de mese, aranjăm burțile, după care decidem să urcăm pe vârful Toaca, pe un viscol puternic și vizibilitate redusă. Rachetele de zăpadă sunt utile pe traseu, zăpada având puțin peste jumătate de metru. Pe vârf, aceeași vizibilitate ce tinde către zero.
      Ne întoarcem la cabană, luăm bagajele și coborâm către Izvorul Muntelui pe traseul marcat cu triunghi albastru pe Jgheabul cu Hotaru, Vulturul lui Traian precum și pe la Stânca Dochiei. De la Stânca Dochiei, am coborât pe o ploaie sâcâietoare, ce a continuat și după plecare până la Piatra Neamț.


În fața cabanei Dochia

Urcând către Toaca

Pe vârful Toaca

Panorama către Toaca în nori

Pe Jgheabul cu Hotar